Am ales sa povestesc despre un articol pe care l-am citit si mi s-a parut ca merita atentie. El spune ca progresul in sine poate sa fie una din cele mai mari provocari atunci cand vrem sa invatam ceva nou. Citind mai departe, am empatizat.

Intai, ce zice articolul: 

Autorul se refera in primul rand la progres ca atunci can incepi sa ai mici succese, can incepi sa devii bun la ceva si vezi ca imbunatatesti deja cateva lucruri la tine. Momentul ala de altfel, fiind punctul in care multi renunta.

Cum se intampla in general:

  1. Esti mega motivat: Inveti ceva nou si e antrenant. Iti dai seama ca esti capabil si deja te imaginezi cum duci acel lucru la urmatorul nivel. Parca toate se leaga pe termen mediu lung.Totodata, asta e si momentul in care esti cel mai naiv. Pentru ca de fapt doar ‘ai gustat’ si nu stii de fapt cat de greu poate fi si cat de lung e drumul pana ca acea viziune sa se indeplineasca.
  2. Iti revizuiesti gandurile: ai inceput sa faci cateva lucruri dar incepi sa devii constient de cat de multe mai ai inca de invatat. Si incep indoielile – merita timpul si energia ca sa mergi mai departe?

    Well, aici renunta majoritatea. Strugurii sunt acri. Treaba faina totusi e ca iti dai seama de ce ar urma sa faci. Iar in general, lucrurile astea ne sperie mai mult decat e cazul.

    – Ok, acum sa zicem ca ai trecut peste pasul 2. Si zici, vreau sa merg mai departe inca putin. – 

  3. Iti mai dai o sansa: continui. Practici mai departe, chiar daca motivatia ta e mai scazuta decat la inceput.
  4. Incepe sa-ti placa: Cred ca in momentul asta incepe o parte mai tehnica, in care practici lucruri mai specifice si esti putin mai disciplinat. Incep sa se vada si primele rezultate mai pe bune.Pe de alta parte, daca nu ai renuntat la pasul 2, exista o mare posibilitate sa o faci acum.Una dintre cauze? Pauza. Relaxarea. Dupa atata munca si tot progresul pe care l-ai facut, te gandesti ca e bine sa te odihnesti putin. Incep si compromisurile… Sa nu faci sport azi ca e ok, reiei de maine. E ok azi un KFC sau Mac chiar daca toata saptamana ai avut in mare o dieta mai sanatoasa.

    Poate ai auzit de sintagma “fuck the 0“. E ca atunci cand numeri fiecare zi cand faci sport – 1, 2, 3, 4. Si in a 5-a zi faci sari peste (in cazul in care asta nu face parte din planul de fitness, ci sari peste ziua in care ti-ai propus sa faci sport). Si incepi sa numeri din nou..de la 0.

    Clay Christensen, in cartea lui “Cum iti vei masura viata“, spunea ca daca ai gasit o data un motiv sa faci un compromis, inseamna ca ai reusit sa treci peste toate barierele si principiile pe care le aveai vizavi de acel compromis. Asa ca sansele sunt enorme ca sa exista si o a doua oara. Daca va exista a doua oara, 90% va fi si a 3-a..etc.

    Asadar, cum zice articolul “You built momentum and then walked away!”

  5. Integrareadaca totusi ai trecut peste cele 4, aici in general ai atins un moment in care acel skill, acea abilitate devine parte din viata ta.Chiar daca o sa ai o pauza, a devenit totusi un obicei sau e parte din viata ta ceea ce ai invatat. E mai greu sa nu practici decat sa o faci.

Ei, in tot procesul asta e o cheie importanta – nu renunta cand vezi pe altii ca progreseaza. In general comparatia cu altii e mega descurajanta, si o stim cu totii. Ai propriul ritm, mergi cu el. Fii bland cu tine.


Ei, acum situatia mea prin 2 exemple scurte, mai mult sau mai putin potrivite.

Alergatul

Sincer, nu prea ma atragea (nici pe mine) la inceput. Ce e asa antrenant in a alerga teleleu, singur, pe afara?

Mi s-a schimbat perspectiva dupa ce am citit “Nascuti pentru a alerga” prima carte la care am inceput sa rad in hohote citind (eram la metrou si in parc, singur).

Ei, si am zis:

  1. Ma apuc de alergat, gata! Imi luasem niste colanti si un tricou de la Decathlon si am inceput. Ca si acum, alergam pe playlist-uri, nu pe timp. Sau pe ture de parc.Asa ca porneam motivat de acasa si incepeam sa alerg.
  2. Oboseam destul de rapid. Iti dai seama ca am spus – “nu-i pentru mine. Vreau oricum ceva de echipa.” Cum o sa fiu eu in stare sa alerg 5-10 km?Ei, si cumva a ajuns la mine un citat pe care mi-l amintesc foarte des. Al unui ultramaratonist care spunea cam asa: “Cand crezi ca nu mai poti si vrei sa renunti, ai ajuns la maxim 30% din capacitatea ta.”

    Acum numesc asta – stages/ levels. E normal pentru corp sa traga niste semnale de alarma caci e ceva diferit fata de ce faci de obicei. Alergi, nu esti la plimbare. 

  3. Constientizand, trageam mai departe. 
  4. Ieseam mai des, mai ales ca eram in parc. Alergam de placere, pe ritmul muzicii, si ca metoda de a explora orasul. Si asa mi-am propus sa merg si la niste curse. Prima a cursa a fost de 10km, la Semimaratonul International. Eram curios cum pot sa aduc placerea de a alerga in parc, intr-o competitie.A fost fain, si apoi am continuat.
  5. Alergatul ca sport pe care-l fac cel mai des.

    E mult sa zic ca sunt mega alergator. Dar as alerga aproape oricand, caci acum il vad ca un exercitiu de meditatie. Omul e singura fiinta al carui corp se poate raci in timpul unei activitati (invatata in cartea recomandata mai sus). Asa ca, in timpul alergarii sunt foarte atent la cum respir, de cate ori expir/inspir, pe care picior etc. E un exercitiu de prezenta si constientizare.Fata de alti prieteni, eu nu alerg pe timpi, nu fac masuratori. Inca. Alerg pe un set de 1h, sau un playlist de 30-40 minute, sau x ture de parc. Dar as putea sa zic ca e un sport pe care-l fac cu placere.

 

Cantat la Saxofon: (povestea mai lunga dar sumarizand, e cam asa)

  1. Eram intr-o seara in camera de camin, am auzit un cover de saxofon si am zis – asta e. Vreau sa invat!A trecut cam 2 ani pana sa-l cumpar.
  2. Primele note sunau de parca racea o vaca sau era un claxon mega lung si enervant la un camion.Mai mult, e un instrument de suflat si nu am cea mai mare capacitate toracica. L-am lasat pt o vreme, pana cand am descoperit in Roma, 2 cantareti de strada pe care i-am luat ca model.

    M-am intors in Romania si m-am inscris la cursuri.

  3. 2 luni – cursuri ghidate. Am avut un instructor foarte fain dar pt ca a urmat o perioada agitata si nu mai aveam bani de cursuri, am zis ca practic acasa.Lasasem iara o perioada de pauza, dar apoi m-am reapucat.
  4. Am descoperit ca cel mai bine cand dupa ureche. Practic, stiam melodia, cantam notele pe saxofon si apoi imi cream propria partitura pe hartie.Mi-era si imi este inca f dificil sa citesc rapid notele. Cu toate astea, imi dadeam seama ca unele note sunt combinatii de clape pe care nu le stiu sau totodata poate saxofonul nu e cel mai profesionist si are limitarile lui.

    Momentan saxofonul e in Romania dar de abia astept sa mi-l aduc in UK si sa cant.

    Consider ca sunt mai degraba in etapa asta. Nu l-am integrat in personalitatea mea, caci am pauze mari. Dar m-as reapuca oricand cu placere.

 

Articolul deja s-a lungit. Dar daca te gandesti vreodata sa scrii ceva asemanator cu exemplele tale, da-mi de stire. Sunt tare curios!

Comments

comments