Poate ai avut, esti intr-o, sau urmeaza o perioada in care te compari cu tine, din trecut. Vroiam sa-ti zic ca nu esti singur.

Stiu cum e sa fii acolo. Stiu cum e sa te gandesti zilnic la experiente faine, in care ai plans sau ai ras. In care ai calatorit in locuri pe care ti le doreai mult, sau ai ajuns in locuri minunate, aparent, din greseala, si asta ti-a dat cea mai faina stare. In care erai cu oameni dragi in jur si lumea toata se rezuma doar la acea conversatie, la acea seara de jocuri. La acel ceai, la acea cafea.

Stiu cum e sa fii debusolat si sa nu stii cine esti acum. Sau cine vrei sa fii. Sa stii doar ce ai fost si sa para ca perioada aia buna din viata ta, e la un nivel la care ti-e imposibil sa te ridici pe viitor. De fapt, nici sa nu stii ce e viitorul. Sa nu ai perspective, doar nevoi de perspectiva. Sa-ti inunzi capul cu tot felul de ganduri, cu asteptari din toate partile. Cu citate, cu povesti care ar trebui sa fie inspirationale dar parca mai rau iti fac, uneori. Cu diverse activitati sau lucruri pe care vrei sa le inveti, poate scapi de zgomotul gandurilor.

Lasa-ma sa-ti dau o imbratisare stransa, chiar daca nu te cunosc inca si sa-ti spun ca esti formidabil ca poti cara o povara asa grea.

Stai un pic langa mine si lasa-ma sa-ti spun la ce ma tot gandesc.

Daca tot ce am trait, doar ne-a aratat de fapt, de ce suntem capabili? Ca putem iubi intens. Ca putem rade sa ne doara burta. Ca putem sa ne fie frica dar totusi sa mergem inainte si sa facem ce ne-am dorit. Ca de fapt, in perioada aia, nu am fost un eu mai curajos, mai optimist, mai energic. Am fost de fapt, acelasi eu care sunt acum. La fel de curajos, la fel de optimist, la fel de energic. Sau, la fel de timid, fricos si cu multe indoieli.

Daca totul a fost, doar sa ne arate pana acum, ce ne-a placut, ce ne bucura, sau exact inversul? Si ca noi putem decide din ce vrem mai mult.

Ne-am demonstrat cel putin o data ca putem.

Sunt multe lucruri pe care inca le procesez dar tot ma gandesc la asta: ce e diferit in noi,in versiunea de acum? Pana acum tot ce-mi vine in cap e ca am acumulat de fapt mai multe experiente, mai multe lectii, mai multe perspective. Suntem de fapt.. mai bogati.

Cum s-a pus atunci atata praf ce ce vedem bun inauntru? Observ la mine ca de multe ori parca am nevoie de permisiune din jur ca sa traiesc, sa ma arat, sa spun ceva. Ca trebuie sa fie interesant, coerent, creativ, inspirational, smart etc. De cand ce cred altii despre mine e mai important decat ce cred EU despre mine?

Iti zic sincer, nu stiu. Am stat mult in gandurile astea si am pierdut prea multa energie si prea mult timp fara sa ajung la vreo concluzie. Probabil e irelevant.

Ce stiu insa e ca vreau ca amadoi sa ne dam AZI permisiunea sa traim asa cum credem NOI ca e bine.

O zi. Atat.

Ne ingrijim maine de ce va fi maine.

P.S. Deja am reusit ignor pentru o ora gandurile critice, am scris asta si i-am dat publish. Am vrut sa-mi fac un bine, scotand asta din mine. Tu cum vrei sa-ti faci un bine azi?

Comments

comments